Debriefing-ul este o tehnică folosită în educație pentru a încheia un proces de învățare. Folosim această metodă pentru a lăsa în urmă trecutul și ne concentra pe ceea ce urmează să facem în viitor. Această renunțare presupune că închidem bucle din trecut, care includ situații, oameni, obiceiuri vechi, șabloane mentale cu care am operat, comportamente sau scenarii. Cu această practică ne propunem să limităm rezistența la schimbare și să stimulăm asimilarea unor noi ritualuri care la un moment dat vor putea să devină „a doua natură”.
Discuții în grupul de lucru din sesiune.
Împărtășirea în plen a modului în care a funcționat învățarea pentru toți participanții.
Reflecția personală care vizează aspectele mai profunde legate intrinsec de lecțiile personale pe care ni le luăm cu această ocazie, precum și planurile de creștere personală prefigurată a avea loc în următoarea perioadă de timp.
Scopul procesului de debriefing este de a deveni mai autonomi în învățare, mai auto-organizați, pentru a funcționa rațional, spontan și asumat, în relație cu propria persoană dar și cu ceilalți. Altfel spus, această tehnică ne ajută să ne pregătim pentru schimbare și să fim mai deschiși la a ne (re)crea viitorul așa cum ni-l dorim.
Stabiliți care sunt 3 lucruri memorabile referitoare la lucrul împreună, de care veți ține cont în viitor, începând de astăzi.
Ce v-a plăcut cel mai mult în exercițiile de grup?
Ce ați schimba/îmbunătăți în dinamica echipei și lucrului împreună dacă ați repeta experiența prin care ați trecut în această sesiune?
Confruntarea propriei experiențe cu cea a altora poate facilita conștientizarea problemelor personale, explorarea propriilor valori și atitudini și luarea deciziilor asumate. Abordarea pragmatică a problemelor umane oferă membrilor unui grup promisiunea dezvoltării emoționale, precum și posibilitatea de a adăuga noi sensuri vieții lor (Ionescu G., 1990).
Grupul oferă o experiență psihologică și educativă extrem de benefică, datorită întâlnirii indivizilor, încrederii și deschiderii, precum și posibilității de exprimare. În cadrul grupului se produce o anumită dinamică a relațiilor interpersonale care favorizează dezvoltarea unor procese psihice de grup: universalitatea, coeziunea și cooperarea, identificarea cu ceilalți și problemele lor, autoidentificarea, transferul de atașament inconștient. În grup se manifestă spontaneitatea, care este influențată de o serie de factori importanți: rețeaua de relații afective în care individul este implicat încă de la începutul funcționării grupului; sentimentul de încredere și siguranță. (Marius Eremeia Vlaicu-Popa, 2009)
Întrebări pe care te rugăm să ți le auto-adresezi:
Cât de mult timp aloc din viața mea pentru a onora și trăi cele mai importante 3 valori, în toate aspectele vieții mele, pe care mi le-am readus în prim plan în această sesiune?
Gândește-te la o situație de acasă sau de la școală când n-ai acționat în concordanță cu valorile tale cele mai importante. Ce m-a reținut/blocat?
Ce alternativă comportamentală poate susține mai adecvat valorile în care cred?